Parcă ai mai auzit undeva tema aia? Un deja-vu auditiv? Asta pentru că chiar ai mai ascultat-o undeva și de mai multe ori – într-un hit clasic. Refrene cu ADN din Beethoven, riffuri cu esență barocă, romantism rescris pentru radio și streaming. Regizorul Bogdan Theodor Olteanu și compozitoarea de muzică de film Ana Băncescu au pus cap la cap o călătorie prin muzicile tale preferate care leagă direct partitura de playlist. Înainte de Madonna, Beatles sau David Bowie au fost ei, Mozart, Bach, Ravel. Și au strălucit așa tare că încă le simți lumina și căldura în pop și rock-ul pe care îl ascultăm azi.
Când pop-ul citează partitura, notă cu notă
Billy Joel intră direct în canon cu This Night: „Primele două fraze din mișcarea a doua a Sonatei Patetica de Beethoven sunt redate în refrenul piesei This Night, cu diferențe ce țin doar de metru.”, completează Bogdan Theodor Olteanu.
Demis Roussos merge chiar mai departe cu In My Dreams: „Piesa este în întregime o redare a părții a doua din Patetica de Beethoven”, în timp ce Barocul ajunge pe unde radio cu The Toys – A Lover’s Concerto, piesă în întregime o preluare identică a primei părți a Menuetului în Sol Major BWV Anh. 114 de Bach.
Să nu mai vorbim despre romantismul devenit power-ballad în Eric Carmen – All By Myself: „Tema strofei este o redare exactă a părții a doua din Concertul nr. 2 de Rachmaninov.”
Când clasicul poartă haine de Grammys
Elvis – Tonight Is So Right for Love preia duetul lui Offenbach și îl aprinde în tempo alert, cu nuanțe de country-blues, iar Phil Collins – A Groovy Kind of Love încetinește elegant Sonatina op. 36 nr. 5 de Clementi, păstrând fidelitatea melodică și armonică.
Muse semnează două clin d’œil memorabile. Ana Băncescu explică: „Outro-ul Collateral Damage redă exact Nocturna op. 9 nr. 2 de Chopin, nu în întregime, dar cu voci și instrumente de coarde adăugate”, iar în The Globalist apare „o frază preluată cu exactitate din ‘Nimrod’ de Elgar, cu alt tratament armonic.”
Riffuri, ostinato, polifonii
Ajungem la subtilități dar semnăturile sunt clare. The White Stripes – Seven Nation Army și tema din Bruckner 5: „suprapunerea melodică e evidentă, cu mici diferențe ritmice.” The Doors – Light My Fire respiră Bach: „intro-ul se bazează pe pasaje din Invențiunea nr. 8 BWV 779; asemănările nu sunt izbitoare, e mai degrabă maniera bachiană și înlănțuirea de acorduri.”
Black Sabbath – Black Sabbath își ia gravitația din Holst: „intervalul definitoriu, cvinta perfectă, este prezent în ambele piese.”
La Beatles, infrățirea cu barocul e dublă: „Blackbird pornește din Bourrée în re minor de Bach, inclusiv prin discursul polifonic la două voci. Finalul piesei Penny Lane are câteva intervenții de trompetă piccolo, instrument pe care Paul McCartney l-a descoperit într-o interpretare a Concertului Brandemburgic nr. 2 în Fa Major de Bach. Chiar dacă intervențiile instrumentale nu sunt preluate direct din partitura concertului, influența reiese din utilizarea instrumentului precum și din motivele de inspirație barocă.”
Când acompaniamentul poartă cheia emoției
Uneori amprenta clasică nu e în melodie, ci în armonie. Vezi „Refrenul lui Barry Manilow – Could It Be Magic care preia fără modificări lanțul de acorduri din Preludiul în do minor de Chopin.” „Little Mix – Little Me” păstrează acompaniamentul din Pavana lui Fauré, peste care construiește o linie vocală originală.” La capitolul „surprize” intră și Beyoncé – Ave Maria: „refrenul preia tema lui Schubert, cu acompaniament simplificat.”
Că sunt omagii, mulțumiri, saluturi, inspirații, apropieri sau doar timide împrieteniri ale artiștilor de acum cu trecutul – primele superstaruri sunt cele care au deschis drumul către muzica pe care o ascultăm astăzi. Evidente sau auzite abia după săpături cu urechea muzicală acordată la maxim, playlistul Classics to Pop este el însuși un omagiu adus muzicii și al emoțiilor care călătoresc de sute de ani și ne fac să râdem, să plângem, să dansăm, să ne prăbușim, să ne ridicăm și săiubim pe repeat.
Dă play la BRD Original Superstars: Classics to Pop să asculți clasicul din inima hiturilor. Ascultă, compară, bucură-te de conexiuni, iar când muzica ți-a aprins curiozitatea, continuă drumul în sălie de concert de la Festivalul Enescu: clasicul se trăiește cel mai bine live.
Ascultă aici playlist.