Titlul proiectului

Submedian (Sensor Sensibilities)

Artist

Sillyconductor // Cătălin Matei

despre proiect

Submedian (Sensor Sensibilities) este un proiect reprezentat dintr-o serie de micro-performance-uri într-o zonă predefinită de interacțiune fără atingere, în care triggerele care declanșează și alterează sunetele electroacustice sînt reprezentate de diferiți parametri percepuți de o multitudine de senzori sau switch-uri. Astfel, însăși locuirea devine o tehnică de compoziție iar alterările de stare modifică nemijlocit muzica produsă de sistemul predefinit. Fără public sau scenă, distanțat atît social cît și de instrumente, artistul nu poate performa. Însă existența sa într-un mediu controlat care îi citește impulsurile vitale și le transformă în muzică este în sine un performance.

Titlul proiectului

Chiria. O misiune ușoară

Artist

Doru Taloș

despre proiect

Chiria, cel puțin în marile orașe, rămâne una dintre cele mai mari cheltuieli din bugetul unei persoane sau al unei organizații care încearcă să întrețină un spațiu. În această perioadă, artistul Doru Taloș a simțit mai acut ca niciodată că acoperirea acestei sume poate fi o provocare. Pornind de la scene de referință ale cinematografiei, a încercat să construiască 5 scenarii fantastice care surprind video tensiunea reală din jurul întâlnirii dintre proprietar și chiriaș.

Titlul proiectului

Lockdown

Artist

Dragoș Hanciu

despre proiect

În încercarea de a documenta un sentiment mai mult decât un eveniment, Lockdown se concentrează pe perioada pandemiei SARS-CoV-2, începând cu zilele precedente stării de urgență și terminând cu perioada de așa-zisă revenire. Fotograful Dragos Hanciu s-a întrebat cum poate fi vizualizat acest pericol nevăzut, impalpabil, așa că s-a îndreptat imediat către prezența oamenilor, mai precis spre incapacitatea lor de a înțelege și de a se proteja de acest pericol. Lockdown a luat forma unui eseu fotografic cu valențe poetice și documentare. 

Titlul proiectului

Contaminare

Artist

Floriama Cândea

despre proiect

Proiectul Contaminare este un simulacru vizual al unor procese organice, prin care Floriama Cândea explorează relația dintre biodiversitate și identitate vizuală. Pornește de la a-și imagina un viitor când amenințarea de dispariție este iminentă pentru foarte multe specii, în care preocuparea pentru crearea de noi forme de viață ar putea depăși eforturile de conservare a celor existente. În acest context își propune să realizeze o serie de imagini fotografice ce documentează atât procesul cât si rezultatele producerii unor obiecte organice – obiecte la intersecția dintre specii - culturi vii de mucegaiuri si bacterii crescute în matrița extracelulară a unor țesuturi vegetale. Pentru producerea obiectelor va folosi tehnica bio-inginerească a decelularizării de tesuturi; se vor obtine țesuturile conective ale unor frunze și flori. Ele vor servi drept matrițe în care vor fi cultivate câteva specii de mucegaiuri și bacterii. Decelularizarea este procesul utilizat în bioinginerie medicală pentru a izola matricea extracelulară (ECM) a unui țesut de celulele sale locuitoare, păstrând doar un „țesut fantomă” structural. 

Titlul proiectului

Jurnal de dans

Artist

Ileana Surducan

despre proiect

Proiectul Jurnal de dans prezintă momente cheie din viața mea de dansator amator, înainte și după „marea distanțare socială”. Bune și rele, bucurie și descurajare, dificultăți și mici victorii personale - toate sunt redate cu umor, ingredientul secret care m-a ajutat să merg înainte. Amestecul de benzi desenate și ilustrații dorește să împărtășească experiențe în care fiecare se poate regăsi, și să arate că dansul e prețios, important, și că ne poate învăța să ne iubim pe noi înșine cu sinceritate.

 

Titlul proiectului

Străinătatea unui om ca mine

Artist

Ioana Trifu

despre proiect

Străinătatea unui om ca mine este un proiect transmedia care reunește text, fotografie și material de arhivă pentru a documenta fenomenul emigrării în America la început de secol 20, din experiența personală a unui țăran din Ardeal. Proiectul pornește de la jurnalul stră-străbunicului meu care, în 1909 spunea la revedere micului sat Transilvănean, familiei și moșiei sale pentru ani de muncă într-o fabrică din Statele Unite. Pagini din jurnalul său de acum o sută de ani, fotografii din arhiva personală a familiei, dar și din arhive publice care surprind realitatea vremii recreează călătoria peste ocean și provoacă spectatorul la introspecție asupra emigrării pentru muncă, un subiect din nou de actualitate, dar și controversat în spațiul public.

 

Proiectul interactiv poate fi explorat aici.

Titlul proiectului

Help message to the universe // Mesaj de ajutor către univers

Artist

Vilmos Koter

despre proiect

În prezent devine din ce în ce mai evident că eșuăm ca o specie „inteligentă”. Șansele sunt mari ca din lumea pe care o cunoaștem azi să nu mai rămână nimic pentru generațiile următoare. Cine ne va ajuta dacă noi nu suntem capabili? Oare ne va asculta cineva în univers dacă strigăm după ajutor? Astfel, Vilmos Koter a trimis un apel de ajutor interstelar – similar mesajului Arecibo, compus de Frank Drake și Carl Sagan în 1974 – într-un limbaj numeric, în cod binar transmis cu un radioemițător în spațiu. Poate ne aude cineva, înainte să fie prea târziu.

 

Să ne sperie idea că planeta noastră ar putea fi invadată de o specie mai avansată? Cu siguranță ar fi mai bine să fim anihilați de o altă civilizație decât de propria noastră specie. Cel puțin, așa nu o să fim amintiți ca cea mai stupidă ființă de pe această planetă.

 

Foto: Hubble Deep UV (HDUV) Legacy Survey, 2014. Credits: NASA, ESA, P. Oesch (University of Geneva), and M. Montes (University of New South Wales)
 

Titlul proiectului

11 AM - 13 PM

Artist

Lavinia Cioacă

despre proiect

11 a.m. - 13 p.m. este un fotoreportaj despre modul în care doi seniori activi reușesc să facă față atât amenințării îmbolnăvirii, cât și nevoii de a se mișca pentru a-și întreține integritatea fizică și mentală. 

În România trăiesc aproape 3, 6 milioane de oameni cu vârste peste 65 de ani. În contextul stării de urgență declarate la început de martie, libertatea de mișcare a acestora a fost limitată semnificativ. În urma măsurilor impuse de stat, această categorie de vârstă a fost puternic stigmatizată în comunicarea publică. Vulnerabili, singuri, lipsiți de putere de discernământ și independență. Deși problemele seniorilor sunt diverse și cât de poate de serioase, nu toți se încadrează în acest tipar. Există printre oamenii de peste 65 de ani seniori activi, fără probleme majore de sănătate. 

 

Proiectul 11 a.m - 13 p.m. încearcă să combată acest clișeu prin exemplul a doi oameni pe care vârsta nu-i împiedică să iasă din tipar. 

Câștigători

Proiecte de grup

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră.
Mai multe detalii aici.

OK