Titlul proiectului

Post-adevăr-uri

Artisti

Liliana Basarab

despre proiect

Liliana Basarab, Mihaela Varzari, Alina Șerban, Robert Bălan, Dragoș Alexandrescu, Vlad Basalici, Livia Ștefan, Carmen Lopăzan

 

Post-adevăr-uri este un proiect colaborativ transdisciplinar inițiat de artista vizuală Liliana Basarab, împreună cu Mihaela Varzari (curatoare), Dragoș Alexandrescu (artist vizual), Alina Șerban (actriță), Robert Bălan (regizor, performer), Vlad Basalici (artist vizual), Livia Ștefan (poetă/performer) și Carmen Lopăzan (actriță). Proiectul constă într-o serie de discuții online între participanți, găzduite de Liliana Basarab, urmate de producerea unui material video. Aceste discuții, definite după materialele informative oferite de Mihaela Varzari, au dezbătut implicațiile politice ale epocii „post-adevărului”, urmate de producerea unui performance de către fiecare participant, unde singura condiție este respectarea regulilor jocului de mimă, pentru a transpune în limbaj corporal acest concept. Materialul video final însumează cinci performance-uri ce au la bază conceptul de „post-adevăr”.

Titlul proiectului

The Lady of The House of Love

Artisti

Lorena Cocioni, Mihaela Vasiliu, Paul Dunca/Paula Dunker

despre proiect

Lucrare video de Lorena Cocioni, Mihaela Vasiliu, Paul Dunca/Paula Dunker

 

Conectați la existența noastră terestră chiar de la baza tălpilor noastre, tindem să privim eco-sistemele complexe de sub noi ca fiind inferioare nouă. Cu toate acestea, chiar și cea mai mică particulă de sol este purtătoarea unor bacterii reprezentând mii de specii încă nedescoperite. Unele studii cosmologice antice au asociat pământul / lutul cu starea de melancolie, altele au simbolizat acest element ca fiind o zeiță maternă. Lutul rămâne un material primordial și un element de construcție de bază, întorcându-se la originea sa prin diferitele forme pe care le poate prelua azi în structurile create de om sau prin intercațiunea cu pielea și corpul uman. Resturile unui corp pot deveni astfel aditivul organic al altuia.


The Lady of the House of Love (o referință directă la basmul cu același titlu al Angelei Carter) oferă o reformulare a rutinei din spațiul nostru intim în care ne îngrijim și unde construim produsul final pe care îl livrăm ulterior celorlalți. Acest spațiu sigur oferă resursele necesare redefinirii firescului și naturalului. Aici, propriul corp devine un instrument domestic de empowerment queer. Asocierea sublimului și grotescului are potențialul de a demonta discursurile normative ale patriarhatului și gender-ului, dezvăluind opresivitatea și artificialitatea lor.

Titlul proiectului

Unlovable Prospects. *Saba’s look on the Future

Artisti

Silvia Amancei, Bogdan Armanu

despre proiect

*saba (s.a.b.a) – acronimul Silvia Amancei & Bogdan Armanu

 

Înainte de criza COVID-19, scenariile care acum au devenit rutina zilnică, erau specifice Holywood-ului, fiind izolate în domeniul ficțiunii. Pornind de la paralela dintre ficțiune/film și realitate ”Unlovable Prospects. Saba’s look on the Future”  propune 4 scenarii distopice ale viitorului post-COVID. Combinând informații empirice cu speculația și modelarea creativă, proiectul de față își propune o analiză critică a sistemului capitalist și a modurilor în care oamenii se pot organiza (sau nu) în momente critice.  Folosind  diverse medii artistice, cele 4 narațiuni vor combina elemente de text cu desen, colaj și video. Astfel, ne imaginăm  viitoruri în care economia ar „pica”; viitoruri în care altfel de mutații ar apărea ca rezultat al industrializării agriculturii; viitoruri în care producția ar fi robotizată în totalitate fără ca bunăstarea să fie redistribuită populației (acum fără loc de muncă); viitoruri în care nivelul de poluare ar crește peste limitele vieții.

Titlul proiectului

Oamenii dinăuntru

Artisti

Sorin Florea, Adi Bulboacă

despre proiect

Oamenii dinăuntru. O serie de interviuri care se centrează pe explorarea trăirilor din perioada autoizolarii potentate de o perspectiva inedita, acestea fiind filmate din drona. Această perspectivă adaugă la contextualizarea personajelor și descrie starea actuală a societății.

Titlul proiectului

INVENT/(-)AR 2.0

Artisti

 Peca Ștefan, Laurențiu Bănescu

despre proiect

„Hai să bem un pahar împreună, la ce oră poți să te conectezi? Dacă m-ar lăsa ăștia să mă urc în mașină, în 12 ore aș fi la tine și ne-am apuca de treabă. Ziua în care lumea s-a oprit… nu era un film? Câte proiecte am lăsat neterminate, sunt multe? Ăla era în 2016 sau în... 2026? Atâtea nefăcute? Genial ar fi fost dacă acum chiar eram o companie și locuiam toți în aceeași curte. Ai intrat și tu în febra asta, cu făcutul? Și nici măcar nu ne-a prins în România. Oricum nu puteau să vină oamenii la teatru, nu? Teatrul a fost interzis, Pinguinule!” Perioada de izolare naște întrebări neașteptate pentru artiști. Dramaturgul Peca Ștefan și actorul Laurențiu Bănescu analizează posibilitățile prezentului și invită publicul alături de ei, la o petrecere la distanță, pentru a arunca zarurile. Poveștile vechi creează povești noi. Se face inventarul, multe lucruri trebuie reinventate.

 

Înscrierile la party-ul virtual se pot face aici.

Câștigători

Proiecte individuale

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră.
Mai multe detalii aici.

OK