Pentru cǎ asta facem la Fundatia9 I BRD, prin Scena9, Şcoala9 şi la Rezidența9: dăm voce celor care ne fac sǎ ne uitǎm altfel la culturǎ, artǎ, jurnalism şi educație.
De 10 ani, ascultǎm perspective diferite, le încurajǎm şi le supunem dezbaterii, împreunǎ cu jurnalişti şi artişti, profesori și elevi, punkeri şi bunici.
Așa am ajuns sǎ deschidem şi aceastǎ conversație aniversarǎ.
Un schimb de idei, în care nu venim cu verdicte sau soluții unice. Ci cu întrebări, pe care sǎ ni le punem împreunǎ: Ce rol are cultura în momente intense și incerte, ca cel pe care îl traversăm? Cum să mai deschizi o carte, în locul acestei cutiuțe a Pandorei plină cu crize, conflicte și AI, numită telefon? Să faci stânga împrejur spre un teatru, după o zi de birou? Să mai crezi că un sistem de educație în care sunt atâtea de schimbat, poate fi schimbat? Că un articol online poate mișca lucruri offline?
În experiența noastrǎ, cultura nu trebuie sǎ fie un ori, ori. Ori tradiție, ori tehnologie. Ori spectacole, ori şcoli. Ori artǎ, ori autostrǎzi.
Noi vedem cultura ca pe un și, și. Și teatru, și turism. Și concerte, și contribuții la buget. Și producții de film, și prestigiul României în lume.
Un Festival de Teatru de la Sibiu, un Ideo Ideis sau un Festival Enescu şi oraşele-organizator capătă vizibilitate, sens, energie. Devin puncte pe harta lumii. Nimeni nu mai încurcă Bucureștiul cu alte capitale care încep cu aceeași silabă. Investițiile în culturǎ se pot întoarce înzecit. Un premiu la Cannes, Berlin sau o nominalizare la Nobel și toată presa internațională vorbește despre noi. Și tot așa.
Cultura este parte din cine suntem și cine putem fi. Esență, nu glazură. Implicare, nu escapism. Nu e de formă, ne formează ca indivizi, comunități, societate, țară. Este vie, vocală, vulnerabilă. Incluzivă și incomodă.
Cultura contează.
La fel şi părerea ta.
Fii parte din conversație!
Primele texte pe Scena9, prima controversă culturală, prima expoziție la Rezidența9
Artă și fragilitate socială la Scena9 și primele întâlniri ale comunității la Rezidența9
Primul articol Școala9, primul număr al revistei Scena9 pe hârtie, aur la Premiile Superscrieri
Deconspirăm un Nobel fals, descoperim o nouă generație de artiști & proiectăm filme în aer liber
În plină pandemie călătorim prin orașe mici și sprijinim artiști independenți
Revista în plină pandemie, arhive punk & articole de pe Școala9 care ajung la Bac
Cel mai interesant om de care nu ai auzit, punga cu pungi și noul val al forografiei românești
Retrospecții vizuale, fronturi invizibile și o generație 9 de cititori
https://www.scena9.ro/article/donbas-ucraina-razboi
Un an ca un road-movie cultural: 10.000 km prin țară cu Caravana9, rezidențe pentru tineri artiști și o Pagina9, ediția pilot a unei școli alternative de presă tânără
Cultura contează — campanie aniversară 10 ani