Frame10: Michele Bressan x Nicu Ilfoveanu

Frame10
Noua fotografie românească
Michele Bressan în dialog cu Nicu Ilfoveanu
Vineri | 29 aprilie | 19:00
Rezidența BRD Scena9

 

Inițiat de Rezidența BRD Scena9 alături de Michele Bressan, proiectul FRAME10 își propune să evidențieze demersurile și practicile artiștilor care sunt astăzi identificați cu un nou val al fotografiei românești: Generația post-2000. FRAME10 va fi structurat în 10 întâlniri interactive pe parcursul anului, care vor avea loc la Rezidența BRD Scena9 din strada I.L. Caragiale 32. Primul invitat este fotograful Nicu Ilfoveanu, care va intra în dialog cu Michele Bressan, dar și cu publicul, vineri, pe 29 aprilie, de la ora 19:00.

 

Activ în sfera fotografiei, filmului şi cărţii, Nicu Ilfoveanu este creditat cu un rol distinct în sfera artei contemporane din România. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, unde în prezent predă cursuri despre fotografie. Practica sa este caracterizată de interacțiunea neașteptată și imprevizibilă dintre personal și documentar, dintre sublim și trivial, dintre lucrurile dovedite şi cele ascunse.

Fiecare întâlnire FRAME10 propune o prezentare susținută de artist, urmată de o conversație cu Michele Bressan, dar și cu publicul prezent. Miza este de a explora și fixa un moment al artei contemporane românești aflat în plină desfășurare, care merită să fie validat printr-un dialog viu.

 

Accesul la eveniment este liber, iar publicul este încurajat să pregătească întrebări pentru cei doi – Nicu Ilfoveanu și Michele Bressan. Pentru o mai bună desfășurare a conversației, întrebările pot fi trimise înaintea evenimentului la adresa ioan@fundatia9.ro. Întâlnirile vor fi filmate și arhivate online, pe paginile Rezidenței. FRAME10 se conturează astfel în jurul contemporaneității imediate, transformând seria de zece întâlniri într-un document istoric necesar și definitoriu.

Cele mai noi

Evenimente
26/03 → 09/05

Rezidența BRD Scena9

Expoziția PostPunk

Evenimente
10/03 → 10/03

Rezidența BRD Scena9

Intersecțiile de miercuri cu Tatiana Țîbuleac

Evenimente
24/03 → 24/03

Rezidența BRD Scena9

Intersecțiile de miercuri cu Tatiana Niculescu

Evenimente
21/04 → 21/04

Rezidența BRD Scena9

Intersecțiile de miercuri cu Bogdan Ghiu

Rămâi informat.
Pentru ultimele noutăți
abonează-te la newsletter.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră.
Mai multe detalii aici.

OK